Mi-e dor de mine – fetiţa blondă cu cosiţe
şi genunchii zgârâiaţi.
Mi-e dor de zilele colorate în care totul
îmi părea perfect.
Mi-e dor de mama, de privirea ei, de
îmbrăţişările ei şi de parfumul ei dulceag şi plăcut.
Mi-e dor de micile lucruri care mă făceau
fericită şi care acum îmi par banale:
Mi-e dor de îngheţata copilăriei mele, de
filmele animate, de jucăriile mele ieftine şi de curtea blocului
nostru în care mă jucam de dimineaţă până seara.
Mi-e dor de prezentările de modă în rochia
şi pantofii mamei.
Mi-e dor de palatele pe care le impovizam
din pături şi scaune.
Mi-e dor de acele bancnote de frunze cu
care puteam cumpăra orice.
Mi-e dor să gătesc din noroi şi iarbă.
Mi-e dor de toate năzdrăvăniile pe care le
făceam şi de vechii mei prieteni.
Mie dor de ea, de copilăria mea!
Mi-e dor, mi-e dor şi iar mi-e dor să fiu
copil.
Mi-e dor să fiu copil pentru că atunci îmi
părea că orice vis poate deveni realitate.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu