Rețeta plăcintei cu dor

Se pregătește atunci când îți lipsește cineva sau pur și simplu când realizezi că nu poți trăi fără o anumită persoană. 

1. Se dizolvă amintirile în 50 ml de prezent pustiu și rece. Se lasă la loc cald până când amestecul devine spumos, iar amintirile capătă un contur din ce in ce mai evidențiat.

2. Aluatul se frământa cu gândul, circa 15 minute, apoi se lasă să crească într-un sentiment de rezervă. 

3. Se pune aluatul pe masa de lucru presurată ușor cu amintiri și se întinde o foaie subțire și se decupează o inima mai mare decât tava folosită. 

4. Rulați aluatul decupat pe sucitor și așezați-l în tavă, iar mai apoi turnați umplutura din cuvinte: cuvinte de dor, cuvinte triste, cuvinte de dragoste.

5. Se pun în mașina de pâine ingredientele în ordinea urmatoare: un sfâșietor sentiment de durere, o lingură de slăbiciune pentru trecut, o fărâmă de iubire și o doză imensă de timp. Se setează mașina pe programul ce corespunde cu tensiunea ființei tale spre cel dorit. 

6. Plăcinta se coace la 180 grade timp de o eternitate. 

Dacă ți-e dor de cineva, fă-i o placintă și spune-i cât de mult ții la el. 

Poftă Bună!

Mi-e dor de tine

Mi-e dor de mine – fetiţa blondă cu cosiţe şi genunchii zgârâiaţi.

Mi-e dor de zilele colorate în care totul îmi părea perfect.

Mi-e dor de mama, de privirea ei, de îmbrăţişările ei şi de parfumul ei dulceag şi plăcut.

Mi-e dor de micile lucruri care mă făceau fericită şi care acum îmi par banale:

Mi-e dor de îngheţata copilăriei mele, de filmele animate, de jucăriile mele ieftine şi de curtea blocului nostru în care mă jucam de dimineaţă până seara.

Mi-e dor de prezentările de modă în rochia şi pantofii mamei.

Mi-e dor de palatele pe care le impovizam din pături şi scaune.

Mi-e dor de acele bancnote de frunze cu care puteam cumpăra orice.

Mi-e dor să gătesc din noroi şi iarbă.

Mi-e dor de toate năzdrăvăniile pe care le făceam şi de vechii mei prieteni.

Mie dor de ea, de copilăria mea!

Mi-e dor, mi-e dor şi iar mi-e dor să fiu copil.

Mi-e dor să fiu copil pentru că atunci îmi părea că orice vis poate deveni realitate.

Omul e un paradox

Omul e un paradox,

el plânge când ar trebui să râdă şi râde atunci când ar trebui să plângă;

Te calcă în picioare atunci când eşti bun cu el şi te preţuieşte abia după ce îl părăseşti.

Omul aleargă o viaţă întreagă după bani pentru a fi fericit,

iar când îi are devine trist;

Lucrează peste puterile sale o viaţă întreagă,

pentru ca mai apoi să îşi poată cumpăra medicamente.

El greşeşte, recunoaşte, mărturiseşte că nu o va mai repeta şi până la urmă tot greşeşte;

Nu învaţă la timp, iar mai apoi regretă;

Cheltuie bani pe ţoale şi uită să fie fericit;

E mereu ocupat, mult prea ocupat pentru a-şi vizita părinţii,

iar atunci când îi pierde, regretă  prostia tinereţii;

Îşi iroseşte timpul pe fleacuri, iar mai apoi se plânge că nu are timp.

Omul citeşte ca mai apoi să uite ce-a citit;

Învaţă ca mai apoi să uite ce-a învăţat;

Iubeşte ca mai apoi să piardă ce-a iubit.

Până la urmă,

omul e cel care se consideră o fiinţă net superioară şi care declară că le ştie pe toate,

iar în realitate nu ştie practic nimic!

Viața privată și internetul

Postăm pe internet tot ce ne trece prin cap, iar reţelele de socializare s-au transformat în albumele pe care bunicii noştri le păstrau cu sfinţenie pentru a-şi aminti de cele mai frumoase momente din viaţa lor. Acum, fiecare dintre noi este în posesia unui profil pe o reţea de socializare, sau de ce nu, mai multe, pentru că reţelele se înmulţesc pe zi ce trece. Printr-un singur click poti afla o grămadă de detalii despre o persoană, începând cu data la care s-a născut şi terminând cu unde a fost aseară sau ce-a mâncat azi dimineaţă. Mai mult decât atât, lumea nu se sinchiseşte să-şi etaleze pozele în ipostaze provocatoare sau intime. De aici vine şi un conflict care cel puţin în ţara noastră a luat amploare de ceva ani – viaţa privată. Noi înşine suntem vinovaţi de amploarea pe care a luat-o această problemă, pentru că noi transformăm viaţa privată în viaţă publică.

De unde atâta dorinţă de a-ţi afişa viaţa în public? Dar aşa-i omul de când îi lumea, tare-i mai place să îşi arate ce are în casă, ce haine noi şi-a cumpărat şi cum şi-a petrecut el vacanţa în hoteluri pentru care a strâns bani o bună bucată de timp. Oamenii au devenit dependenţi de online şi se pare că cifra acestora este în continuă creştere. Mai mult decât atât au început să crească şi numărul cazurilor de răzbunare între îndrăgostiţi iar răfuiala lor de cele mai multe ori ajunge în mediul public. Aveţi grijă în ce ipostaze sunteţi filmaţi, ce poze transmiteţi prietenilor şi fiţi atenţi să nu ajungeţi pe micile ecrane din propria greşeală.

Reţelele de socializare au o putere nemăsurabilă, fapt ce poate fi uşor demonstrat prin multitudinea de crime care pornesc din mediul online.  De exemplu, doi americani au fost jefuiţi în timp ce se aflau la un spectacol. Hoţii au aflat că aceştia sunt plecaţi dupa ce proprietarii casei au postat un status pe un site de socializare prin care îşi anunţau lipsa. Un alt caz similar este şi cel al familiei McCubbin care la fel au postat un status cum că vor lipsi pentru o perioadă deoarece pleacă în vacanţă în Florida. O altă persoană a rămas fără câteva mii de dolari după ce a postat pe Twitter că pleacă împreună cu familia în vacanţă. De fiecare dată noi înşine purtăm răspundere pentru ceea ce postăm, din nefericire însă, de multe ori uităm că sunt lucruri ce nu trebuie expuse văzului tuturor.

În concluzie, pe internet termenul de viaţă privată îşi pierde din valoare, aveţi grijă ce poze postaţi, în ce postări sunteţi etichetaţi şi ce pagini apreciaţi. Nu expuneţi public datele cu caracter personal şi lucrurile ce ţin de viaţa voastră privată.