Egal între prieten şi duşman

Acasă, în transportul public, pe stradă, în vacanţă, la muncă, mereu suntem înconjuraţi de oameni, oameni cu care interacţionăm mai mult sau mai puţin. Aşa se face că în lumea asta majoritatea lucrurilor sunt sortate în bune sau rele. Din nefericire şi oamenii sunt catalogaţi drept răi sau buni şi respectiv prieteni sau duşmani. De multe ori însă ne rătăcim printre aceşti termeni şi ne trezim cu duşmanii aproape şi cu prietenii departe, important e însă să conştientizăm că nimeni în lumea asta nu e perfect şi că oamenii pe lângă prietenie te mai pot şi răni din când în când.

Atât prietenii cât şi duşmanii sunt mereu la curent cu cele mai deosebite evenimente din viaţa noastră. Ei ştiu când am  sărit în sus de fericire şi când am plâns în pumni de durere. Totuşi, diferenţa esenţială e că de cele mai multe ori prietenii parcă nu trăiesc împreună cu noi emoţiile prin care trecem, privesc distant ceea ce se întâmplă în viaţa noastră, comentează sec şi ne asigură că sunt şi ei fericiţi sau ne compătimesc, iar în adâncul inimii sunt invidioşi sau din contra, se bucură de eşecurile noastre. Ce face în cazul ăsta însă un duşman? El nu rămâne indiferent la nimic, ci trieşte la fel de intens emoţiile tale.

Oamenii sunt egoişti, iar atunci când li se iveşte ocazia te trădează şi nu le mai pasă de nimic. Atât cel ce îţi este aproape, cât şi cel îndepărtat, te pot lovi cu uşurinţă în spate. Un mare poet şi pictor englez, William Blake, spunea: “Mai uşor ierţi un duşman decât un prieten”. Aici este diferenţa esenţială, pentru că niciodată nu te aştepţi să fii înşelat de aproapele tău şi astfel rana este mult mai puternică. Trădarea e un fenomen vechi de când lumea şi cu toţii cunoaştem istoria lui Iuda care între timp a devenit întruchiparea trădătorilor ca el.  Am fost cu toţii trădaţi şi am trădat şi noi, important e să nu ne închinăm acestei slăbiciuni omeneşti şi să pornim schimbarea chiar de la noi.

Scopenhauer spunea: “Prietenii se pretind sinceri, duşmanii sunt într-adevăr”. De câte ori ne-am ciocnit de faptul că prietenul îţi spune una, dar de fapt insinuează altceva? De câte ori te-a vorbit pe la spate? De câte ori a fost făţarnic şi s-a dat drept ce nu este? Duşmanul în schimb îţi va spune totul verde în faţă, fără ocolişuri şi fără minciuni.

Aşa se face că fiecare dintre noi are atât duşmani cât şi prieteni şi de multe ori, prietenul la un moment dat îţi devine duşman înverşunat, iar duşmanul la rândul său îţi devine cel mai bun prieten. Nu poţi trăi fără prieteni, dar nu poţi trăi nici fără duşmani. De prieten ai nevoie pentru a-ţi împărtăşi emoţiile, de duşman ai nevoie pentru a creşte. Aşa se face că ambii sunt indispensabili unei vieţi oamenşti, ambii îţi sunt aproape şi ambii te cunosc. Până la urmă suntem cu toţii oamenii şi suntem supuşi greşelilor.

Despre moda măritişului

De mici, toate fetiţele au un vis, un vis puternic înrădăcinat care se intitulează „nuntă”. Aşa se face că dorinţa asta arzătoare de a fi îmbrăcată într-o rochie albă şi de a fi alături de un prinţ este transmisă din generaţie în generaţie şi parcă a devenit un fel de scop primordial în viaţă. Recunosc că şi eu visez să fiu mireasă, însă nu îmi doresc o nuntă în adevăratul sens al cuvântului. Nu ştiu de ce, dar cu vârsta se schimbă şi dorinţele, astfel, dacă atunci când suntem mici vrem să fim mirese pentru a arăta ca o prinţesă, atunci când se adaugă câţiva ani deasupra, nunta devine o modă, un truc pentru a te lăuda şi a strânge câţiva bani pentru luna de miere sau mai ştiu eu, alte mofturi. De ce se pierde acel vis din fragedă copilărie? Pentru că se schimbă realiteatea din jurul nostru, iar odată cu ea şi mentalitatea fiecăreia dintre noi.

Vor să aibă o nuntă mai frumoasă decât cele la care au participat. Angajează persoane care să se ocupe de decor, persoane care să se ocupe de scenariu, cheltuie bani pentru muzică, sală, haine, bijuterii, cheltuie o grămadă de zile pline de nervi doar pentru câteva ore.

Spunem „da” pentru a obţine un statut social, pentru că aşa e normal, iar dacă nu te măriţi, ce-o să spună lumea? Aşa se face că nu poţi să trăieşti o viaţă sub acelaşi acoperiş cu cel pe care-l iubeşti fără a face nuntă, pentru că cică nu-i normal, nu acceptă societatea asta, iar tu, trebuie să te conformezi şi să faci totul aşa cum face lumea, mai devreme sau mai târziu. NE PASĂ DE GURA LUMII, de asta alegem mâncăruri dintre cele mai scumpe, haine cât mai sclipitoare şi evident o sală pe măsură, pentru că de altfel, ce-o să spună lumea? Lumea va comenta nunta în cele mai mici detalii, aşa că pregătirea şi evenimentul în sine trebuie să fie unul perfect. Trăim pentru cei din jurul nostru, nu pentru fericirea noastră, pentru acel sentiment pur care se naşte între două persoane şi care odată ce ajunge în gura lumii se transformă în praf şi pulbere, ăsta e motivul pentru care nunta a devenit ceea ce a devenit.

Dăm vina pe constrângeri sociale şi asta am făcut şi eu mai sus, dar până la urmă de ce trebuie să-ţi afişezi fericirea? Ţine-o strâns lângă tine, bucură-te de ceea ce ţi s-a oferit şi nu transforma nunta în demonstraţie. Nunta NU este o modă, nu vă aruncaţi din disperare în această plasă, pentru că s-ar putea să nu ţină. Nu are nici o importanţă acel act, sau acea stare de pe reţelele de socializare. Nu vei avea o viaţă de familie mai fericită dacă vei avea o nuntă pompoasă! În goana asta după nuntă şi acea zi perfectă în care investiţi atâta, nu uitaţi că e mai importat să reuşeşti să rămâi măritată, aşa că investiţi mai multă energie şi emoţii în zilele de după nuntă.

Oamenii vin şi pleacă

Omul este fiinţa ce simte mereu nevoia de a avea pe cineva aproape, de a-i dărui emoţii şi de a trăi alături de acesta momente inedite. Oamenii de care te leagă cele mai multe amintiri sunt de obicei părinţii, fraţii, prietenii şi dragostele. Din nefericire însă, în viaţa asta totu-i trecător: floarea de pe pervaz de care ai grijă zilnic, blugii pe care îi îmbraci mai mereu pentru că eşti nebun după ei şi în cele din urmă şi oamenii în ochii cărora citeai cândva dorinţa de a trăi la maximum. Astfel, lucrurile şi oamenii de care te leagă multe dispar şi se fac nevăzuţi şi doar amintirea lor mai dăinuie undeva înlăuntrul tău. În astfel de momente în care te loveşti de paravane imponderabile,  tu decizi dacă acel om mai rămâne în viaţa ta sau îl laşi să plece şi păstrezi doar amintirile care au mai rămas.

Unii oameni pleacă pentru că le-a venit ceasul, alţii pleacă pentru că aşa vor ei. Pleacă fără resetimente şi fără să le pese că lasă pe cineva în urmă. Da, oamenii pleacă şi nu se mai întorc, iar în locul lor rămâne un gol inexplicabil. Pleacă grăbindu-şi pasul şi uită de tot ce a fost cândva, iar noi, suntem constrânşi la rândul nostru să lăsăm totul baltă şi să o luăm de la capăt alături de o altă persoană, care va pleca cândva şi ea. Alţii pleacă în linişte, îşi înăbuşă durerea şi nu vor să ne rănească, însă inevitabil, durerea vine mai devreme sau mai târziu. Oamenii pleacă şi nu putem face nimic pentru a opri acest circuit, pentru că aşa a fost făurită lumea: unul pleacă, altul vine. Nu te agăţa de amintiri, de momente inedite şi emoţii pe care le-ai trăit cu acel cineva, pentru că timpul rezolvă toate probleme şi îţi aduce în cale alte momente şi emoţii. Oamenii pleacă, da, lasă-i să plece şi uită, uită de ei însă nu uita să trăieşti. Ăsta-i crudul adevăr, pleacă şi nimic nu îi mai poate întoarce.

Totuşi, cât de curajoasă nu aş vrea să fiu, când pierzi pe acel cineva fără de care nu îţi imaginai că viaţa poate exista, te cuprinde o stare sufletească mizerabilă. Când pleacă cineva, ai  vaga senzaţie că el e prezent lângă tine, nu-l vezi, dar e îţi e aproape. Oamenii nu pleacă niciodată, ei se ascund în micile detalii şi te provoacă să zâmbeşti atunci când îţi reaminteşti de ei. Din nefericire am pierdut mulţi oameni pe care îi iubeam incurabil şi am suferit la fel cum suferă orice om. La început mă tortura gândul că nu îi voi mai avea alături, ideea asta fixă îmi muşca creierul şi-mi sfâşia inima, însă la un moment dat mi-am dat seamă că ei de fapt au rămas vii în memoria mea. Îi regăsesc în poze, îi regăsesc în alte persoane, îi regăsesc atunci când închid ochii.

Se spune că oamenii vin şi pleacă, însă nu putem nega că amintirile rămân, aşa că acel „pleacă” îşi cam pierde din sensul propriu. Călătorim prin viaţă cot la cot cu cei pe care îi iubim şi nimeni dintre noi nu ştie când va lua sfârşit această călătorie, motiv pentru care nu ne rămâne decât să ne umplem bagajele cu momente inedite, să punctăm pe hartă toate destinaţiile pe care vrem să le vizităm şi să nu uităm să imortalizăm fiecare clipă.